Acest articol este inspirat de comentariul lui Ernest la primul meu articol.
Intr-adevar, desi bursa si bancile sunt prezentate in majoritatea tratatelor economice ca instrumente pentru alocarea resurselor financiare economisite de catre indivizi (in principal) si anumite institutii catre cele mai eficiente intreprinderi pentru a maximiza uzul acestor resurse, experienta practica arata ca bursele functioneaza mai mult ca un casino decat ca o piata, iar competitia acerba intre banci le forteaza sa accepte riscuri din ce in ce mai mari.
Un alt rol al bancilor si al bursei este acela de a transfera valoarea in timp. Majoritatea oamenilor au o perioada in viata cand produc mai mult decat consuma. In cea mai simpla economie, ei ar trebui sa produca bunurile in proportia in care au nevoie de ele si sa le stocheze pentru toata viata. Problema e ca multe bunuri sunt perisabile si din acest motiv, oamenii trebuie sa faca contracte unii cu altii in asa fel incat bunurile produse in exces de unii oameni sa fie transferate celor ce au nevoie de ele si compensator cand oamenii care au produs bunuri in exces si le-au transferat altora au o situatie de subproductie sa primeasca bunuri in contul celor transferate.
O alta problema este specializarea productiei, care produce eficiente extraordinare, dar necesita un tip de colaborare similar cu cel de mai sus.
Problema principala in stabilirea acestor colaborari intre oameni este stabilirea valorii produselor, care din nefericire nu e constanta, acelasi mar valoreaza mai mult cand iti este foame si mai putin cand esti mai satul. Prima camera din casa valoreaza enorm, a doua mai putin, a treia si mai putin, etc.
Statul nu poate stabili aceste valori pentru ca valorile sunt diferite in timp si sunt diferite pentru diferiti oameni. De cate ori statul intervine creaza limitari artificiale a ceea ce este posibil. Daca pretul stabilit e prea mic se formeaza lipsuri si cozi, daca pretul stabilit e prea mare apare supraproductie.
Spre deosebire de majoritatea oamenilor care dau vina pe guvern si pe lipsa de reglemetare pentru criza financiara, sau pe conducatorii institutiilor financiare, eu gasesc o mare parte din vina in alta parte si anume in oamenii care au vrut si au acceptat venituri din specula.
Cei care si-au cumparat case pe care nu si le permiteau pentru ca s-au gandit ca o sa le revanda in timp scurt pentru un castig mai mare decat dobanda+taxele+asigurarea. Cei care au acordat imprumuturi acestor oameni in idea ca vor vinde drepturile asupra imprumutului inainte ca persoana care a luat imprumutul sa nu mai poata plati, sau ca daca persoana care a luat imprumutul nu mai poate plati banaca ii va lua casa si o va vinde in profit. Imprumuturile in care persoana trebuia sa plateasca f. putin in primii ani si f. mult doi trei ani mai tarziu sunt un exemplu tipic in aceasta directie. Multi zic ca aceste imprumuturi ar fi trebuit interzise de stat.
Eu zic ca daca o doctorita in rezidentiat face un copil, acest tip de imprumut e ideal, deoarece veniturile ei aproape sigur se tripleaza in urmatorii 2-3 ani si nu are nici un rost sa stea intai cu copilul la apartament sau intr-o casa mai mica, apoi sa se mute in casa care i se potriveste de la inceput. Unde s-au facut abuzuri a fost faptul ca aceste imprumuturi s-au dat unor oameni care nu aveau nici o perspectiva de a avea venituri mai mari, numai in idea ca indiferent daca persoana plateste sau nu banca tot castiga fie vanzand imprumutul inainte de catastrofa ori vanzand casa dupa.
Tipul asta de logica pe care multi oameni mai mult sau mai putin puternici l-au avut: fac figura asta si eu ma imbogatesc in timp ce altul iese in pierdere, sau lasa sa fie bine in timpul meu iar dupa mine prapadul, a dus la criza mondiala.
Aceasta logica a fost aplicata de indivizi, care au pus banii in banci care ofereau dobanzi mult mai mari decat normalul, de conducatori de institutii care au finantat campanii de reclama care au convins o gramada de lume ca trebuie neaparat sa aiba televizor ultra plat cu diagonala de cel putin 1 metru si inalta definitie, chiar daca majoritatea programelor se vad mai prost decat pe un televizor mic obisnuit, de state, cum a fost Islanda care stia bine ca nu poate garanta depositele in bancile ei asa cum a promis, dar a zis ca nu-i nimic, deocamdata ne merge grozav de pe urma acestor banci, vedem noi ce facem cand crapa.
Statul nu e solutia, poporul este. Cu cat poporul invata sa se comporte corect, sa produca bunuri, sa le distribuie celor care le apreciaza cel mai mult, sa detecteze specula si sa o trateze ca atare, sa consume mai putin decat produce si sa se gandeasca la viitor, cu atat lumea va fi mai prospera.
Uni ar zice ca specula ar trebui interzisa. Eu nu merg atat de departe. Specula la bursa cred ca e preferabila speculei la casino. Orice intreprindere presupune un grad de risc, daca nimeni nu si-ar asuma acest risc, nu am avea nimic, nici aricultura, nici industrie, nici stiinta. In plus diferite persoane au o apreciere diferita a gradului de risc in functie de cunostintele pe care le au si premisele de la care pornesc. In aceste conditii nu este benefic a restrictiona optiunile oamenilor de a-si investi averea, sau de a limita veniturile pe care cineva le poate realiza asumandu-si anumite riscuri. In acelasi timp insa cand persoanelele isi asuma anumite riscuri si pierd trebuie sa suporte consecintele. Statul trebuie sa structureze pedepsele de asa natura ca singurul risc pe care nimeni nu trebuie sa si asume este acela de a fi prins. Oamenii trebuie sa fie pregatiti cu o solutie la situatia in care toata lumea ar face ce fac ei.
La ora actuala eu cred ca doctorii in America fac prea multi bani si in curand vor fi inlocuiti, sau trebuie sa se astepte la mari reduceri de salariu fata de restul americanilor. De asemenea cred ca multi muncitori si ingineri fac prea multi bani in America fata de restul lumii si probabil ca in curand va avea loc o reglare a conturilor si la acest nivel.
Si eu ca si Ernest ma opun interventiei statului in a salva bancile, firmele de asigurari si alte intreprinderi private, insa nu consider ca statul este apt de a fi unicul administrator al economiilor populatiei. Sunt pentru legislatie care sa impiedice ca o firma privata sau un grup restrans de firme sa isi poata asuma riscuri care sa afecteze grav intreaga lume. Rolul statului este de a stabili o politica prin care sa asigure un grad de stabilitate macroeconomica in pofida speculatiilor.
Sunt pentru coexistenta bancilor si caselor de asigurari de stat care sa isi asume riscuri mai mici si deci prin urmare sa ofere dobanzi mai mici si sa ceara contributii mai mari, dar sa fie prezente in momente de criza. Aceste banci si case de asigurari, ar lucra in pierdere in timpuri normale, dar in timpuri de criza ar oferi o alternativa sistemului privat. Treaba guvernului este acea de a dimensiona aceste banci si case de asigurari in functie de riscul din sectorul privat.
Criza curenta din America cel putin se datoreaza faptului ca oamenii au speculat si guvernul a dormit la volan. Intai in anii 90 cand lumea a facut investitii absurde in internet, apoi cand buba s-a spart conducatorii nu au vrut sa recunoasca pierderile si au creat bula imobiliara, acum cand asta s-a spart, ori creaza o noua bula ori se apuca sa plateasca pentru imprumuturile facute in decursul bulelor anterioare, ori nedreptatesc pe cei care au facut imprumuturile tiparind bani. Intrucat majoritatea creditorilor sunt straini statul american tinde catre a tipari bani, ca de obicei. Lucrul asta nu e corect niciodata, dar de data asta cred ca e atat de rau in cat va pune capat dominatiei americane si a dolarului la nivel mondial. Lucru care as zice ca nu e tocmai rau, o lume cu un echilibru complex de forte este mult mai interesanta decat un monopol care ne va duce repede spre o societate de furnici.
In termeni practici, si eu am bani in banci care platesc dobanzi neobisnuite. Partial justificarea sta in cheltuieli mai reduse ce provin din transactiile pe internet. La un moment data banca avea mare nevoie de bani sa acopere pierderile din ipoteci imobiliare. M-am bazat pe faptul ca statul garanteaza acel imprumut si este de datoria lui sa desfinteze banca sau sa ii ia licenta daca banca e in pericol. Parerea mea este ca oamenii trebuie sa isi asume riscuri, dar trebuie sa stie in ce se baga si trebuie sa stea cu ochii pe stat si sa ii arate ca trebuie sa faca ce e bine si ce e drept.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Statul si cetatenii.
RăspundețiȘtergere1. Inteleg dorinta oamenilor de a risca si a alerga dupa un venit obtinut usor, prin speculatii. Sa-si asume riscul, sa accepte pierderile, dar sa nu-i afecteze pe ceilalti care nu doresc altceva decat sa faca niste economii pe care sa le protejeze la inflatie.
2. De multe ori statul (adica noi toti) trebuie sa plateasca pentru speculatiile altora. Cam asa se intampla acum, la nivel mondial, cu aceasta criza. Dar noi, romanii, avem o oarecare experienta in domeniu. Ma gandesc, de exemplu, la FNI, un fond de investitii cu risc ridicat patronat de Vantu si Maria Vlas, care a oferit dobanzi mult superioare celor normal-bancare si, evident, a dat chix, intr-o perioada in care leul se deprecia vertiginos si economia in care sa investesti era la pamant. Foarte bine, oamenii au riscat, dar acum vor banii inapoi, si nu depunerea initiala ci multiplicata de nu stiu cate ori asa cum scrie in contract, au castigat in instanta si acum statul (adica noi toti) trebuie sa ii despagubeasca. Cu alte cuvinte au riscat, au jucat, fondul s-a prabusit, dar jucatorii au castigat (conform hotararii judecatoresti). Stau si ma intreb: ce fel de judecatori sunt acestia si ce principii aplica atunci cand hotarasc intr-o cauza?
3. Aici trebuie sa intervina statul, sa nu permita (si sa spuna asta cu voce tare) ca oamenii prevazatori, cu bun simt, sa piarda din cauza lacomiei unora.
4. Statul, prin prevederile constitutionale, este raspunzator de a asigura un anumit nivel de trai populatiei. O locuinta este strict necesara unui om si unei familii si (conform constitutiei) statul trebuie sa se implice prin asigurarea si garantarea posibilitatilor ca o familie sa isi poata cumpara o locuinta decenta, macar o data in viata. Faptul ca isi doreste un palat, de acord, este treaba ei, dar pentru dobandirea unei locunte ca mijloc de trai cat de cat civilizat statul, impreuna cu bancile si dezvoltatorii imobiliari, trebuie sa gaseasca metode adecvate. Si se pot gasi, este o problema de civilizatie elementara.
5. In societatea moderna eu vad o mai mare legatura intre atat si cetatean. Drepturile si obligatiile capata alte dimensiuni, pe masura ce populatia creste pe acest Pamant limitat. Atat statul poate fi dator fata de cetatean, cat si cetateanul poate fi dator fata de stat (ma gandesc la toate persoanele fizice si juridice), aceste datorii nestergandu-se niciodata. Le mostenesc copiii tai si tot vor fi platite odata si odata.
Ce inseamna sa fii scutit de datorii (fie ca sunt dobanzi, impozite, contributii, TVA, accize etc.)? Nu exista asa ceva, indiferent pe ce pozitie te afli. Poti sa fii amanat la plata cu o monitorizare corespunzatoare - de acord, dar daca intreprinderea se redreseaza, datoria va fi platita (esalonat). Statul Roman a pierdut multi bani ca nu s-a procedat asa si multi au scapat profitand de legi partinice si speciale. Statul a scutit anumite afaceri de plata unor taxe si impozite, in timp ce actionarii isi burduseau buzunarele cu dividende, chiar daca au facut-o la timpul viitor, dupa ce afacerea s-a pus pe roate.
6. Si invers trebuie sa fie valabil. Daca statul are o datorie fata de o persoana si nu o poate onora in modul dorit de cetatean (vezi complexele probleme cu restituirile post-comuniste), dreptul de retrocedare ramane, o mostenesc, eventual, copiii, si atunci cand statul va avea cu ce va plati despagubirea corecta, fara a mai fi nevoie de alte acte si interventii.